Dr. Karl Diel și epoca lui. Despre medicina din această parte a Banatului

Dr. Karl Diel (1855-1930): repere ale unei excepționale cariere de chirurg
9 august 2017
Activitatea de chirurg a Dr. Diel până în 1929: 999 de operaţii craniene, 1429 abdominale, 774 operaţii pe membre şi 557 lombare
13 august 2017
Afișează tot

Dr. Karl Diel și epoca lui. Despre medicina din această parte a Banatului

Spre a înţelege şi evalua corect meritele dr. Karl Diel, considerăm că sunt necesare câteva precizări privind viaţa economico-socială a localităţii în a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi condiţiile în care se desfăşura activitatea medicală. Banatul timişean se afla sub administraţie maghiară încă din anul 1779 şi a fost împărţit în 3 comitate: Timiş, Torontal (cu centrul administrativ la Becicherecu Mare/Zrenjanin) şi Caraş. O perioadă scurtă (1849-1860), Banatul a făcut parte din provincia Vojvodina sârbească şi a fost trecut sub administraţie austriacă. În 1860 revine sub administraţia statului maghiar şi rămâne până în 1918, când părţile beligerante din Primul Război Mondial ocupă loc la masa tratativelor şi decid o nouă împărţire administrativă a acestei zone din Europa.

După colonizarea şvabilor (1766), timp de aproape şapte decenii, populaţia din Jimbolia nu a beneficiat de asistenţă medicală calificată, suferinzii apelând la aşa zişii „chirurgus“, proveniţi din rândul bărbierilor. Documentele vremii menţionează numele unor felceri care au activat în Jimbolia până la jumătatea secolului al XIX-lea, primul fiind Johann Anton Stephan (1766-1767).

În decurs de un secol multe vieţi au fost curmate de masive epidemii: cea de febră tifoidă, care a avut loc imediat după colonizare, cu aproape 400 de cazuri mortale, şi cea de holeră, din 1873, când au fost înregistrate 1067 de decese. Primul cadru medical, în adevăratul înţeles al cuvântului, a fost medicul militar Karl Nikerl, atestat în anul 1834. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea au mai funcţionat aici ca medici: dr. Ladislau Gesztessy (1850-1876), dr. Karl Ernst Stross (l861-1920), dr. Karl Rziha (1868-1879), dr. Karl Pleplar (1869-1893), dr. Leopold Bayer (1878-1914), dr. Karl Diel (1882-1930), dr. Karl Hoffmann (1890-1906) şi dr. Matthias Michelsz (1896-l906).

Din punctul de vedere al dezvoltării economico-sociale, localitatea a parcurs o etapă înfloritoare. Odată cu înfiinţarea ţiglăriei Bohn şi cu trecerea la producţia de ţigle şi cărămizi la scară industrială, în anul 1874, intră şi ea în era industrializării. Una după alta apar şi alte ţiglării, mori uriaşe, fabrici de pălării, astfel încât Jimbolia devine, între toate localităţile rurale ale Banatului, cel mai important centru industrial. Numărul meseriaşilor şi comercianţilor creşte considerabil (la sfârşit de secol existau peste 400 de persoane care exercitau diverse meserii), ceea ce a influenţat ridicarea nivelului de trai al majorităţii populaţiei. Agricultura, practicată de oameni harnici şi pricepuţi, continuă să fie o activitate de bază şi profitabilă pentru „paorii“ comunei care formau majoritatea populaţiei aptă de muncă (la primul recensământ oficial din 1869 s-au înregistrat 7981 de locuitori). La toate acestea mai trebuie adăugată şi contribuţia domeniilor contelui Csekonics în dezvoltarea economică a localităţii. În 1870 oraşul se îmbogăţeşte cu castelul „Csitó“, edificiu de un notabil rafinament arhitectural. Apar elemente noi şi în viaţa social-culturală a localităţii: asociaţii şi instituţii cu caracter educativ şi de cultură, presă locală şi multe altele care lărgesc orizontul spiritualităţii. În aceste condiţii, au sporit nevoile şi exigenţele comunităţii faţă de asistenţa medicală, care trebuia să se ridice la cote de dezvoltare din ce în ce mai avansate. De asemenea, trebuie să precizăm că asistenţa medicală din comitatul Timiş, după cum menţionează surse demne de luat în considerare, deşi era cotată ca fiind cea mai bună din Banat, totuşi se situa cu mult sub nivelul altor teritorii de pe cuprinsul imperiului (Moravia, Boemia, Veneţia austriacă etc.): 1 medic la 16.000 de locuitori faţă de 2.100-2.400 de locuitori în zonele amintite.

Dr. Karl Diel a înţeles situaţia şi tendinţele de dezvoltare ale perioadei în care trăia şi a devenit un precursor al medicinii, în general, şi al chirurgiei, în special,  pe aceste meleaguri.

La 4 octombrie 1887, a avut loc unul dintre evenimentele cele mai importante din viaţa sa: căsătoria cu Aloysia Cecilia Katharina Gombócz Bayer de Rogácz, fiica medicului Curţii Imperiale de la Viena. Prin acest mariaj se schimbă statutul social al familiei sale, urmaşii vor avea în linia genealogică directă ascendenţă aristocratică.

Muncind cu patos şi dăruire, în condiţii materiale precare de exercitare a acestei nobile profesii, dr. Karl Diel a reuşit, în scurt timp, să se afirme ca un valoros chirurg, făcând activitate de pionierat în aceste locuri. Primul spital existent în localitate, înfiinţat în 1855, avea numai 10 paturi. Abia când eminentul chirurg împlinea vârsta de 41 de ani s-a inaugurat un spital nou, a cărui înfiinţare se leagă de numele şi personalitatea dr. K. Diel.

La sfârşitul secolului al XIX-lea, guvernul de la Budapesta a decis construirea unor spitale centrale în fiecare comitat. La intervenţia contelui Csekonics, sfătuit de dr. Karl Diel, se hotărăşte ca în loc de unul mai mare să se înfiinţeze altele mai mici. Astfel, în comitatul Torontal, pe lângă spitalul din Zrenjanin (centrul administrativ al comitatului), au fost construite spitale la Jimbolia, Kikinda şi Modoş .

Anul 1896 constituie un punct de referinţă, atât în dezvoltarea asistenţei medicale din Jimbolia, cât şi în activitatea de chirurg a dr. K. Diel. Atunci s-a inaugurat noul spital din localitate cu 90 de paturi, dintre care 50 pentru medicină internă şi 40 pentru chirurgie. Directorul acestei noi instituţii sanitare a fost numit medicul casei contelui Csekonics, dr. Karl Ernst Stross, iar conducerea secţiei de chirurgie a fost încredinţată dr. K. Diel. Împreună cu cei doi medici au fost angajate şi 4 surori. În comparaţie cu încadrarea personalului medical la această unitate în zilele noastre, unde lucrează 26 de medici primari şi specialişti (de 13 ori mai mulţi ca la înfiinţare şi cu o dotare de paturi de trei ori mai mare), situaţia de atunci pare extrem de dificilă, chiar şi pentru doctori de excepţie cum a fost Diel. La doi ani după înfiinţare, spitalul primeşte numele „Erzsébet Korház“ („Spitalul Elisabeta“).

 

(Dragomir Ciobanu și Walter Tonța, „Personalități din Panteonul Jimboliei”, volumul II, Editura Artpress, Timișoara, 2013)