În preajma Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918: Aurel Cosma, bănățenii și sârbii

Aurel Cosma, în oglinda istoriei. O biografie succintă
10 octombrie 2017
Destinul unui mare bănățean: Dr. Aurel Cosma – O convorbire cu Dr. Vasile Dudaș, autorul monografiei omonime
16 octombrie 2017
Afișează tot

În preajma Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918: Aurel Cosma, bănățenii și sârbii

„Revenit la Timişoara, Aurel Cosma a aflat că, în conformitate cu hotărârile Convenţiei de armistiţiu, semnată în ziua de 13 noiembrie la Belgrad, până la Conferinţa de pace ce urma a avea loc la începutul anului următor, Banatul urma ca, din punct de vedere militar, să fie controlat de armata regală sârbă. Timp de o săptămână, unităţi militare ale acesteia au ocupat cea mai mare parte a zonei. În dimineaţa zilei de 17 noiembrie, în timp ce ultimele unităţi militare germane, aflate în retragere, părăseau Timişoara, primii ostaşi sârbi se aflau deja la periferia oraşului. Un tânăr sârb, printr‑o acţiune curajoasă arborase pe clădirea primăriei tricolorul sârbesc. Fireşte, locuitorii de naţionalitate sârbă şi‑au întâmpinat cu entuziasm confraţii. Cea mai mare parte a populaţiei oraşului era însă neliniştită. Cu câteva zile în urmă şi aici se răspândise zvonul, potrivit căruia ostaşii sârbi ar avea un comportament brutal şi răzbunător. Se avea în vedere desigur faptul că armata austro‑ungară atacase Serbia în vara anului 1914 şi în numeroase cazuri ostaşii săi săvârşiseră multe atrocităţi în mod nejustificat.

„A fost un sentiment plăcut de a se convinge de lipsa veridicităţii acestei veşti” – consemna unul din liderii social‑democraţi locali. Intrarea a avut loc fără probleme şi fără incidente. Acest eveniment a avut loc la sfârşitul anului 1918. Şi în perioada următoare, această armată temută s‑a comportat foarte loial. Chiar dacă s‑au petrecut agresiuni împotriva populaţiei ca: spargeri, acostări sau câteodată chiar crime, acestea au fost cazuri rare, iar dacă agresorii au fost prinşi, comandamentul a aplicat sancţiuni severe împotriva lor. Plângerile şi reclamaţiile respective au fost de fiecare dată primite şi anchetate de către forurile militare competente”. Desigur că trebuie avut în vedere faptul că diplomaţia sârbă şi‑a dat seama că, pentru a avea succes în problema Banatului la Conferinţa de pace de la Paris, trebuia să‑şi apropie cât mai mult locuitorii.

La început, românii bănăţeni au întâmpinat cu simpatie ostaşii sârbi în calitate de aliaţi. Aurel Cosma după ce l‑a salutat pe colonelul Nicolae Czolović, i‑a cerut ca armata să se aibă o atitudine corectă şi să protejeze locuitorii de naţionalitate română.

Între timp, Consiliul Naţional Român Central anunţă opinia publică că a hotărât convocarea unei adunări naţionale la Alba Iulia în prima zi a lunii decembrie 1918. Urma ca în toate cercurile electorale de pe cuprinsul Ardealului şi Banatului să aibă loc alegeri în vederea desemnării deputaţilor. Cu toate greutăţile datorate prezentei trupelor de ocupaţie, într‑o atmosferă de entuziasm, şi în localităţile bănăţene au loc întruniri în vederea desemnării reprezentanţilor. Sunt semnificative în acest sens protocoalele, procesele‑verbale încheiate, precum şi mandatele cu care locuitorii şi‑au împuternicit aleşii. Alături de ceilalţi fruntaşi români bănăţeni, dr. Aurel Cosma s‑a implicat din plin, de‑a lungul ultimelor zece zile ale lunii noiembrie, în organizarea alegerilor. A fost ales delegat titular în cercul electoral Becicherecul Mic.

Însufleţiţi de îndemnurile primite, începând cu ultimele zile ale lunii noiembrie, delegaţii bănăţeni, unii îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, alţii purtând straiele ostăşeşti primite în timpul crâncenului război la care luaseră parte, au pornit spre Alba Iulia. Lor li s‑au alăturat alte câteva sute de locuitorii care doreau să fie martori oculari la marele eveniment care se prefigura. Într‑un articol intitulat “Zilele noastre”, un corespondent al ziarului Românul descriind plecarea delegaţilor pe ruta Arad – Alba Iulia, nota printre altele:

“Astăzi, o grupă imensă de soldaţi bănăţeni au umplut un tren, ducând cu ei steagul tricolor purtat în războaiele acestor patru ani. În vreme de câteva ceasuri ce‑au avut, s‑au abătut şi pe la noi şi desfăşurându‑şi steagul purtat în lupte, la fâlfâirea lui au cântat cântecele care nu încetează de‑a ne însufleţi”.

Surprinse de hotărârea românilor ardeleni şi bănăţeni de a se uni cu România, autorităţile sârbe au convocat pentru aceeaşi zi o adunare la Novi‑Sad care urma a proclama unirea Voivodinei şi Banatului cu regatul sârb. Pe de altă parte, pentru a tempera atmosfera entuziastă care cuprinse localităţile româneşti, ele au ordonat întreprinderea unor măsuri de intimidare. Astfel, au fost consemnate mai multe cazuri când militarii sârbi au intervenit în forţă pentru a opri deplasarea delegaţilor români la Alba Iulia. Periodicul menţionat mai sus îşi informa cititorii într‑o corespondenţă intitulată “În preajma zilei mari de la Alba Iulia” că:

“La Vârşeţ şi jur atât poporul cât şi fruntaşii au fost ţinuţi cu vorba până vineri seara şi atunci iese treaba la iveală, că legitimaţie de călătorie la Alba Iulia nu se dă. Abia de‑a succes să plece domnilor: Traian Oprea – protopop, dr. Imbroane, dr. Spăriosu şi Avram Corcea – preot. La Oraviţa şi pe Valea Caraşului trenurile stau sub controlul sârbilor şi trei zile numai femei pot  călători, iar bărbaţii nu. Poporul de la sate e foarte îngrijorat ba pe unele locuri chiar iritat”.

În gara Timişoara, 300 de delegaţi au fost coborâţi din tren şi arestaţi. Totuşi, numărul bănăţenilor care au reuşit să ajungă la destinaţie a fost mare. O telegramă trimisă organizaţiilor de presă menţiona: „Trenurile sosesc din toate părţile… Bănăţeni, în special, au venit foarte mulţi” iar Românul consemna în numărul din 21/4 decembrie 1918:

“Românii din Banat vin la Alba Iulia în număr impunător, îndurând toate piedicile ce le‑au găsit străinii de neamul nostru, ca să realizeze alipirea la România Mare a întregului ţinut între Mureş – Tisa şi Dunăre”.

(Vasile Dudaș, Aurel Cosma, Timișoara, Editura Mirton, 1998)

Fotografia ne-a fost pusă la dispoziție de Dr. Vasile Dudaș.