Viziunea lui Carol Telbisz despre Timișoara la 1885: mai degrabă Parisul decât Viena!

Lista primarilor Timișoarei de la 1718 până la 1918
9 decembrie 2017
Cei patru eroi care au schimbat fața Timișoarei la finele secolului al XIX-lea
26 decembrie 2017
Afișează tot

Viziunea lui Carol Telbisz despre Timișoara la 1885: mai degrabă Parisul decât Viena!

Carol Telbisz (n. 19 noiembrie 1854, Cenad – d. 14 iulie 1914, Timișoara) a schimbat statutul orașului din cetate fortificată preponderent militară într-un oraș modern. Ceea ce, în ierarhia austro-ungară, după unii, era considerat al treilea oraș al Imperiului, după Viena, Budapesta sau după Budapesta și Bratislavia. Dezvoltarea a fost bazată pe un program amplu ce a cuprins toate laturile (urbanistic, economic, social, cultural, educațional, sportiv, edilitar, etc) după modelul Orașului Belle Epoque combinând experiența artistică a Vienei cu pragmatismul antreprenorial al baronului Haussman, prefect al Parisului, cel care a schimbat fața metropolei franceze până în 1870.

Carol Telbisz s-a născut la Cenad, într-o familie săracă de bulgari bănățeni din Dudeștii Vechi. După ce a luat bacalaureatul în Szeged, a absolvit  Facultatea de Drept la Budapesta și apoi a devenit doctor în „drept administrativ” la Universitatea din Viena. S-a stabilit la Timișoara ca avocat, unde a fost numit „avocat superior urban” lucrând 3 ani în administrație. 

În 1885, la doar 31 de ani, Telbisz Carol devine primar al Timișoarei până în 1914, când se îmbolnăvește și moare. Timp de aproape trei decenii cât a condus Primăria (1885-1914), el a reușit să ridice urbea la un nivel care a surprins pe toată lumea.

Telbisz a cunoscut, în urma doctoratul său, experiența estetică a Vienei, dar și cea pragmatică a Parisului, ambele dominate urbanistic de elementul major al neobarocului – bulevardul cu aliniamentele de arbori și inele (ring-ul).

Din punct de vedere tehnologic şi organizatoric, Viena a rămas în urmă față de alte capitale europene: a interzis magazinele universale până în anul 1900, a obligat proprietarii de magazine să vindă un sortiment limitat de produse, apa era adusă încă cu butoaiele, băile erau aproape inexistente, funcţionarii dispreţuiau maşina de scris, etc. Industria era slab dezvoltată, ceea ce născut un puternic curent intelectual. Orașul era dominat de aristocraţia care avea averi fabuloase din taxele imperiale. Deşi în capitala imperiului era un număr impresionant de oameni cu energie, din cauza imposibilităţii de a ajunge la oportunităţi de afaceri şi de politică aceştia s-au reorientat spre meditaţie/cultură. Aceştia respectau salonul (tradiţia aristocrată), care era simbolul familiilor clasei de mijloc, dominat de educaţia muzicală. Creativitatea artistica vieneză a provenit dintr-un eşec politic datorită restricţionării drepturilor cetăţeneşti, de a integra burghezia liberală urbană în  structura statului habsburgic. Vienezii erau indiferenţi de noile tehnologii.  În suburbii canalizarea, căile de comunicaţii, lifturile erau aproape inexistente.

La Paris, epoca haussmaniană (1850-187) a fost caracterizată printr-un management urban foarte modern. Soluţia adoptată de acesta  a fost aplicarea teoriei cheltuielilor productive. Haussman crescut de 6 ori bugetul pentru educaţie si aproape l-a dublat pe cel pentru sănătate. A eliminat din oraş industria grea oferind o capacitate de adaptare de peste 50 de ani la noile presiuni ale vremii, reorientând manufactura spre servicii. Programul său consta în adaptarea oraşului la creşterea traficului prin modelarea unei capitale monumentale cu bulevarde largi care să dreneze populația din cartiere şi să îmbunătăţească condiţiile de viaţă a locuitorilor și prin generarea unei noi structuri majore de apă/canalizare. În 15 ani a consumat de 44 ori bugetul din 1851. Bugetul local poate fi controlat fără taxe adiţionale, ci doar prin creşterea veniturilor în urma „afacerilor fertile”. Acest program s-a bazat pe expropierea în afara limitelor vechilor străzi, dacă ceea ce rămînea nu corespundea noilor standarde ca mărime şi formă pentru locuinţe. Terenul astfel obţinut urma să fie vîndut la noua valoare. Fiecare contract de vânzare a unei parcele de teren avea prevăzută o clauză  care impunea reguli clare de construire. Bulevardele au fost concepute ca spaţii teatrale pentru etalare socială.

Arhitecţii, care erau şi antreprenori, au înţeles rapid că era în avantajul lor financiar să respecte viziunea autorităţilor care presupunea standardizare. Reteaua de apa se baza pe două servicii: unul public pentru fântîni publice, hidranţi contra incendiilor cu apă de suprafaţă şi unul privat de 7 ori mai mare pentru domeniul industrial, domestic şi instituţional cu apă de izvor. Canalizarea a fost conceput un colector imens numit „Cloaca Maxima Pariziană”. Apa pluvială este separată de cea menajeră. A creat 22 scuaruri verzi, de cca. 5.000 mp în fiecare zonă rezidenţială. A realizat 2 parcuri în suburbii terminate.

(Radu Radoslav, schițe pentru o discuție despre Carol Telbisz)

Imaginea de mai sus reprezintă harta Timișoarei la anul 1886 și apare în volumul lui Jancsó Árpád, Hărțile tipărite ale Timișoarei 1850-2010, (ediție bilingvă româno-maghiară), editura Cosmopolitan, 2011.